Curcubeul

Candva, nu demult dar nici de curand, cand ploaia nu mai contenea iar soarele nu se-ndura sa nu mai arda, Zana cea Buna a trimis doi copilandri din doua colturi uitate de lume la drum, in cautarea celei de 366-a zi. Se auzise din batrani ca in acea zi soarele e mai bland iar ploaia ia forma apelor proaspete din fantani. Pe fata o chema Floare-de-Nu-Ma-Uita, iar pe baiat Verde-Crud. Nu se cunosteau si nici nu stiau unde trebuie sa ajunga, stiau doar ca pasii le sunt calauziti de vise frumoase la ceas de seara, de soaptele mamei catre prunc, de speranta povestilor nemuritoare. Dupa ce au mers ei cale lunga, prin desisuri intunecate si vai adanci, pe unde singurii tovarasi le erau licuricii si brotaceii, a venit momentul ca ale lor drumuri devina unul si pasii lor aceiasi. Se uitau unul la altul cu ochi mari si stralucitori asa cum sunt astrele nemuritoare printre Perseide, si-au inteles ca amandoi sunt in cautarea ceasului din a 366-a zi. Au mers, Floarea-de-Nu-Ma-Uita si Verde-Crud, si-acum nu mai gaseau desisuri deoarece acestea erau luminate de zambete iar vaile erau traversate de poduri facute din priviri duioase. Au mers copiii de 3 ori cate 365 de zile si-au crescut mari, si s-au facut frumosi cum nu ati mai vazut fiinte pe pamant, si-au vazut, auzit si cantat cat nu ar fi putut altii afla intr-o viata de om.