Cerul inimii. Cuibariri

Daca te uiti mult dupa avioane, risti sa dai in gropi! – parca asa suna o vorba. Se poate, dar la felul in care arata cerul dimineata, cum sa nu te uiti atent la el? Lumea de jos era oarecum statica, intepenita de frig. Ici-colo cate un pieton ratacit, cu datoria scoaterii lui cutu la plimbare, ori cateva perechi ce-si indreptau adormite pasii catre biserica din colt. Masini nu prea. Arar trecea cate una, fara prea mare viteza. Desigur autobuzele, cu program de prea-sarbatoare, asa incat, in circa doua ore cat a durat plimbarea noastra, abia am zarit vreo doua, si acelea zgribulite si cam goale. O lume cam gri, la un inceput de an si el destul de putin colorat si ‘petardat’ (cel putin in cartierul meu) fata de alti ani. Hai mai bine sa privim cerul! Uite ce activitate e sus! Am folosit prilejul unui popas pe o banca si mi-am indreptat mai atent privirea catre cer. Culmea, chiar era activitate. Treceau avioane si lasau dare lungi si albe pe un azur superb, cum rar mi-a fost dat sa vad, mai ales iarna. Sau poate in dimineata asta am privit eu…diferit. Am contemplat pana a-nceput sa ma doara gatul. Imi amortisera picioarele de frig, dar ochii faceau o binecuvantata baie de azur. In general era liniste, ocazie perfecta pentru a asculta mai bine bataile inimii. Pescarusi oarecum rataciti brazdau din cand in cand aerul, spunandu-ne galagios Buna dimineata!, completand parca tabloul ce ne adapostea. Pana si soarele se dezmortise si incepuse sa ne mangaie insistent. Da, a fost frumos cerul diminetii noastre de Intai. Al unui nou si binecuvantat inceput. Am multumit tacut si pentru el, l-am luat la mine in suflet, cuibarindu-l, infofolindu-l nici prea strans, nici prea lejer, ci potrivit – atat cat sa-i fie confortabil. Am plecat cu gandul ca, in acest an, ma voi uita mai atent la cer. La cerul inimii, care nici macar nu e asa departe. De fapt n-a fost asa nicicand. La multi ani! Fie-va cerul inimii senin!