Dimineata – mosii de toamna, sarit peste clasicul ritual cu musai coliva si colaci, amintindu-mi de cei plecati intr-un fel mai special, oarecum similar, dar mai mult adaptat, on my own terms. Apoi curatat superficial prin cimitir, lasat frunzele la locul lor drept plapuma (asta ca metafora, ca nu crede nimeni ca se mai incalzesc oasele adormitilor cu ceva). Dupa-amiaza – plimbari lungi, pe afara, dar si cu metroul. Cautat ochi de oameni sa vad cum mai privesc romanii. Nu aflat. Din cinci, patru erau cu telul smart in mana butonand de zor, mai mult incruntati, iar al cincilea parea iesit de la munca, obosit si atipind cu capu-n piept. 
Mai, oameni, ridicati si voi privirea, tocmai am iesit din gaoace si mi-as dori sa va vad si voua chipurile. Aiurea! Nu m-a auzit nimeni. Daca am vorbit numai cu gandul, cum sa m-auda? Nu stiu care dintre cele doua categorii de ‘morti’ era mai moarta. *** Altfel, ziua mi-a fost plina. Si frumoasa. Si cu cantec in suflet. Si cu amintirea constanta a unor ochi calzi si vii. De revazut. De iubit. Ochii inimii tale care m-au privit atunci cand eu nu ma mai priveam…
Mai, oameni, ridicati si voi privirea, tocmai am iesit din gaoace si mi-as dori sa va vad si voua chipurile. Aiurea! Nu m-a auzit nimeni. Daca am vorbit numai cu gandul, cum sa m-auda? Nu stiu care dintre cele doua categorii de ‘morti’ era mai moarta. *** Altfel, ziua mi-a fost plina. Si frumoasa. Si cu cantec in suflet. Si cu amintirea constanta a unor ochi calzi si vii. De revazut. De iubit. Ochii inimii tale care m-au privit atunci cand eu nu ma mai priveam…