Va salut iar. M-am intors din centrul orasului unde m-am dus intru invatarea drumului catre Institutul de Recuperare Fizica unde am o programare la un profesor kineto-terapeut, luni. Ori, ori. Mi-am luat o alifie de Untul pamantului (care miroase de o suta de ori mai scarbos decat arata) pentru masaj, tre sa potolesc cumva durerile, nu? M-am bucurat sa gasesc si o carte atragatoare si accesibila de cumparat: Onoarea tribului, de Rachid Mimouni, cel mai renumit scriitor algerian (s-a nascut in 1945 si a murit la 49 de ani). Cartea a primit multe distinctii si este o fresca istorica, o poveste mitica, o analiza a relatiilor interumane, o critica a Algeriei moderne. Autorul, aflu de pe coperta a patra, foloseste un limbaj poetic, plin de duiosie si de nostalgie pentru a restitui oralitatea specifica a comunitatilor arabe. Abia astept s-o citesc! Demers curajos sau imbecil? Ma intreb daca a venit ziua sa renunt la blog. 
Sunt deja bloguri perfecte pe nisa mea principala de interes, recenzia de carte. La cat costa un volum, la ce-as mai tenta cu titluri cititorii carora nu recomandarile de carte le lipsesc, ci banii? In aceasta idee imi lansasem blogul, sa scriu despre ceea ce citisem si-mi placuse. Nu numai, dar in principal. Am ajuns insa sa scriu despre mine, sa-mi public intr-un jurnal online viata. Si o scriu realist, mult prea realist, imi demasc fara retineri personalitatea si-mi disec public existenta pentru ca mi se pare cel mai cinstit sa scriu despre ceea ce cunosc cel mai bine, dar incotro? E un curaj sau o imbecilitate sa-mi judec la vedere deciziile, trairile, planurile, regretele, sperantele? Nu stiu ce e bine sa fac, dar stiu ce as face: m-as retrage acum, in “glorie”, cat inca sunt mai mult Ioana decat Greenleaffy.
Sunt deja bloguri perfecte pe nisa mea principala de interes, recenzia de carte. La cat costa un volum, la ce-as mai tenta cu titluri cititorii carora nu recomandarile de carte le lipsesc, ci banii? In aceasta idee imi lansasem blogul, sa scriu despre ceea ce citisem si-mi placuse. Nu numai, dar in principal. Am ajuns insa sa scriu despre mine, sa-mi public intr-un jurnal online viata. Si o scriu realist, mult prea realist, imi demasc fara retineri personalitatea si-mi disec public existenta pentru ca mi se pare cel mai cinstit sa scriu despre ceea ce cunosc cel mai bine, dar incotro? E un curaj sau o imbecilitate sa-mi judec la vedere deciziile, trairile, planurile, regretele, sperantele? Nu stiu ce e bine sa fac, dar stiu ce as face: m-as retrage acum, in “glorie”, cat inca sunt mai mult Ioana decat Greenleaffy.